Asteptati un pic...sa inchid televizorul...ca sa pot scrie despre nepotelul meu, despre ziua mea, despre emotiile pe care le am de vreo cateva saptamani, fara nici un motiv...
Da...s-a nascut Tudor...e mic acum...Nu ii fac urari de noroc si sanatate...O sa aiba alaturi parintii si bunicii...O sa fiu si eu pe undeva...ca sa ne asiguram ca zambeste suficient de des...
Pe 25 mai, am implinit si eu 30 de ani...Glumeam mereu spunand ca e cea mai frumoasa zi...mai in gluma, mai in serios cred asta in fiecare an:)...Am primit cadouri frumoase, dovezi de prietenie si de dragoste care imi amintesc de ce am lasat in urma sau care ma fac constienta de ce am acum in viata mea...
Astept sa fiu eu, asa cum ma stiu...sa nu ma mai trezesc auzind: "Este vreun medic la bord?"...
Ah, da...si sa inteleg, o data pentru totdeauna, ca nu a meritat nici o secunda din atentia mea...chiar daca am spus ca nu o sa ajung sa cred asta...dar asta este, suntem oameni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu