Astazi m-am oprit
pentru cateva secunde in fata la Cinema Patria pentru a vedea ce filme ruleaza.
Erau doua. Unul dintre ele se numea: Condamnat la viata. Langa mine era un
batran. Am facut cativa pasi continuandu-mi drumul. La fel si batranul.
El: Ati vazut? „Condamnat
la viata!” Sigur este vorba despre eutanasierea umana. Stiti ca in alte tari
precum Elvetia si Belgia, eutanasierea umana este legalizata?
....
El: Numai la noi...Sunt
unii care stau cate 20 de ani la pat si se chinuiesc. Offf. Da. In tarile
civilizate se poate.
Eu nu puteam sa leg o
fraza cat de cat inteligila. Nu stiam care e cu adevarat subiectul filmului, dar
cel mai important este ca nu stiam cum sa discut acest subiect cu un batran de
80 de ani. Efectiv nu stiam.
Ii urez multa sanatate
si dau de inteles ca ma grabesc.
El: Nu, stati ca si eu
merg in aceeasi directie. Ma duc la Biserica Sfantul Iosif. Ne dau o revista cu
noul Papa.
Ii povestesc ca citisem
o binecuvantare pe care o facuse el cu o zi inainte, binecuvantare care suna
cam asa:
„Va dau tuturor celor
multi care nu apartineti de Biserica Catolica, si altora care nu sunt
credinciosi, va dau binecuvantarea din inima, in tacere, fiecaruia dintre voi,
respectand alegerea voastra, dar stiind ca fiecare dintre voi sunt copiii lui
Dumnezeu.”
El: Asa este! Foarte
frumos! O sa fie un Papa bun!
Drumurile noastre s-au
despartit. Eu am plecat zambind dar gandindu-ma ca sigur filmul „Condamnat la
viata” nu era despre eutanasierea umana. In seara asta am vazut ca nu e.
Nu interpretez...ma
gandesc ca fiecare varsta are temerile si ingrijorarile ei, iar la batranete ma
gandesc ca iti doresti, in primul rand, sa nu fii o povara. Am vazut de multe
ori ca tinerii sunt mai speriati de moarte decat batranii care o accepta
simplu, cu demnitate.
Dupa-amiaza am primit,
in schimb, lectia copilariei. A copilului perfect care nu a implinit inca 2
ani, inconjurat de parinti si de bunici, simbolul sperantei depline. Cand se
termina energia asta pe care o avem cand suntem copii: sa alergam mereu, sa
radem mereu? Si de ce copiii invata prima oara forma de salut: Pa?
Un comentariu:
Bine punctat...niciodata nu mi-am pus intrebarea asta din final...dar e pertinenta :) oare de ce? poate ca e mai simplu sa inveti "pa" decat "buna". poate cand voi avea copilul meu am sa incerc sa-l invat prima data "hi" :)
Trimiteți un comentariu